When the emperor has no clothes

Once upon a time, two weavers (or maybe a consultant) promised an Emperor a new suit of clothes that is invisible to those unfit for their position, stupid or incompetent. When the Emperor parades before his subjects in his new clothes, a child too young to understand the desirability of keeping up the pretense cries out, "But he isn't wearing anything at all!" The Emperor cringes, suspecting the assertion is true, but continues the procession…

In many small or medium-sized companies (SMEs with under 250 employees), offices, teams, projects, plans, strategy, company values, true roots, integrity, promises, trust, performance, clarity, engagement, and mainly the people, the sense of family and the respect for individual are all just like Emperor's new clothes. In such companies, many of us could see that the Emperor has no clothes, but rarely someone has the courage to tell the truth, or at least trying to suggest some parts of it. And when doing so, it is almost always a bad thing to do because then they will call you at some private discussion, explaining that you are wrong and that the new clothes looks great. SMEs 'leaders' usually try to inspire from the way of working in large enterprises (or sometimes from different books), which is not a bad thing, but many times they will just pretend to do it, while in practice they will just do the opposite (e.g. they will say the company is set for growth and success and one day later they will stealthily fire some skilled people - why? because they can!). So, if we are working for such a SME company, it seems we have no choice but to read the books, then pretend or really set our minds to believe we see and admire the new clothes, so that we will increase the chances of not being noticed as unfit for our position (non-employable).

Having experience working for all types of company sizes, and in the latest 5 years working only for SMEs, these being a Finish company, a Romanian company and the latest one an UK company, it seems for some different reasons all three disappointed me at the end. In some of these companies it doesn't matter if you want to see the Emperor's new clothes all the time, if you are exceeding expectations doing a perfect job, sending emails or having business meetings in the evenings, wearing a pig red nose or some fancy dress in some occasions, or pressing Like button on all bosses messages, you will always be nothing else than a removable at-will resource. Although sometimes the gained experience while working for such companies could be valuable, it would be wise not to stay with them for too long, unless of course you have no other choice.

Fortunately, the large companies have a totally different approach towards employees. Even when there were difficult times, always the employees were truly respected. And they were respected around the world, no matter where the office was, in Finland, Romania, UK, whatever. Even if the local legislation is more permissive for the employer, a large company will not take advantage of local legislation disfavoring the employees, but will always try to use their global policy everywhere. Several thousand employees knows this and that's why they are joining and staying with large enterprises, since there work is humanized and relationship is valued (even if from outside you might think is not). And what's for sure, in a large enterprise you don't have to pretend you see the new clothes, ever! It might be that in a large enterprise you might feel as a small piece in a big puzzle, and in a SME you might feel as a big piece in a small puzzle. But at the end, what matters is to be part of and contribute to something bigger than you, and you really can decide (if you want!) how big that something to be.

Când un parlamentar sugerează eludarea legii sau anularea normelor de venit în IT

[English summary: Before year 2012, specific categories of IT freelancers were taxed on the basis of an income quota which was communicated annually by the Romanian Ministry of Finance. The categories of IT freelancers were those working mainly with NACE Rev.2 codes 6201 – Computer programming activities and 6209 – Other information technology and computer service activities. At the beginning of 2012, this type of taxation was cancelled due to IPR law and European directive that assimilates software production with literary creation, and due to which a freelancer having activities that generates IPR cannot be taxed on the basis of an income quota. Although this measure would end the discrepancies between IT companies that uses IT freelancers as ‘hidden employees’ so that to significantly lower the taxation and companies that works with normal employees, some parliamentary called Pambuccian who have influence over ministry of finance manages to keep the NACE Rev.2 codes 6202 – Computer consultancy activities and 6203 – Computer facilities management activities on the list of IT freelancers categories that still can be taxed on the basis of income quota. This might sound correct or normal, however the strange or shocking thing is that this parliamentary Pambuccian suggested indirectly and openly that each IT freelancer (i.e. programmer) that previously had activities under codes 6201 and 6209 should declare in the official papers only the codes 6202 and 6203 and still make contracts for software productions (meant for code 6201), i.e. with other works to circumvent the laws without any consequences.]

Deși au fost mai multe încercări legale de anulare a angajărilor tip PFA (respectiv acea aberație românească prin care în locul contractului de muncă se semnează un contract de prestări servicii sau ambele în paralel), nici una dintre acestea nu a reușit până în prezent să stopeze definitiv fenomenul. Astfel prin iunie 2010 s-a introdus în codul fiscal posibilitatea de a reconsidera activitațile independente în dependente în anumite condiții, ceea ce în teorie ar fi trebuit să stopeze aceste contracte PFA fictive. Parțial măsura a avut succes deoarece multe firme IT nu au dorit să riște în continuare, dar la fel de multe au decis să continue cu angajările tip PFA, știind că va fi destul de dificil de demonstrat o activitate dependentă, mai ales dacă angajații respectivi semnau contractul respectiv cu o firmă anexă celeia la care lucrau efectiv, etc.

Topul firmelor IT din Cluj după profit sau cum iese adevărul la iveală

În anumite articole din presă s-au publicat anumite topuri, rezultate în urma publicării cifrelor de afaceri, a numărului de angajați și a profitului realizat în 2010 de către firme: Vezi care firme din IT au scos cel mai mare profit in 2010

Fără să comentez prea mult cu privire la firmele din top, din articol se poate vedea foarte clar că anumite firme raportează un număr mult mai mic de angajați decât au în realitate, iar angajații firmelor respective probabil pot confirma sau observa cu ușurință acest aspect. Doar uitându-ne pe site-ul companiilor, putem vedea că unele declară pe site că au de 3 ori mai mulți angajați decât apare raportat oficial. Explicația este foarte simplă, deoarece se știe că angajații fictivi, adică aceia care lucrează doar prin contract PFA nu pot fi raportați oficial. Mai mult, este foarte simplu să faci un profit de 5-6 milioane atunci când lucrezi cu PFA și alte tipuri de combinații de contracte ca să plătești impozite și taxe cât mai mici. De exemplu, la un număr de 150 de angajați reali, dacă 100 lucrează cu contracte PFA și salariul mediu este de 1000 euro, rezultă o eludare a taxelor de 1.2 milioane euro pe an, adică exact cât profitul realizat. Aceasta deoarece la un salariu de 1000 euro, costul total pe angajat cu carte de muncă este de aproape 2000 euro. Ce mare lucru, să ai profit doar cât rezultă din păcălirea statului prin diferite combinații de contracte de muncă și PFA pe una sau mai multe firme anexe, sau cu alte cuvinte profit care rezultă din cedarea veniturilor de la pensie de către angajați, după cum am demonstrat mai jos!

Aventura înscrierii copilului în clasa I

Socul cultural continua cu noi situații inedite, de această dată fiind vorba despre înscrierea copilului în clasa I. Deși discuția despre înscrierea în clasa I ar trebui să se rezume la vârsta potrivită când să înceapă copilul școala, în România această discuție începe cu alegerea liceului pe care acesta să-l termine. Practic se creează un fel de isterie generala, părinții având impresia că liceul la care va începe copilul școala va fi același cu liceul la care acesta va termina școala. Desigur că această impresie este complet eronată, nimeni nu poate decide viitorul copilului și ce va dori acesta să facă încă de la vârsta de 7 ani. Astfel, unii părinți încearcă să-și înscrie copilul în clasa I la liceul de care a auzit că ar fi cel mai bun din țară, din județ sau din oraș, sau de fițe, sau liceul unde învață fiul nu știu cărui politician, etc., practic ghidându-se în principal pe criterii total false și închipuindu-și că astfel viitorul copilului este asigurat. Mai departe, profitând de această isterie, directorii liceelor respective (cele mai faimoase) practic atribuie pe ascuns locurile pentru clasa I fie unor părinți cu funcții publice înalte (de exemplu dintre cei care-i pot ajuta să-și păstreze locul de director), fie vând locurile pentru cine plătește mai mult. Deși legea spune că au prioritate copiii arondați școlii în funcție de adresa de domiciliu, și că restul locurilor se distribuie după criterii prestabilite și transparente, în realitate unii directori ignoră total legea și fac ce vor, acest lucru fiind posibil cu susținerea părinților cu funcții publice înalte având copiii înscriși la școala respectivă.

Ingineria financiară norma de venit şi plata salariilor la negru dezvăluită

După cum ştiu toţi angajaţii care au avut sau au încă contracte de tip PFA cu normă de venit, mai ales cei din industria IT, această formă de plată este folosită cu scopul de a îmbogăţii pe de o parte patronii firmelor prin neplata unor impozite echivalente salariului şi pe de altă parte pentru a atrage la astfel de firme forţă de muncă calificată, prin oferirea unui salariu mai mare în comparaţie cu firmele care nu doreau să folosească această metodă de plată şi nici nu vroiau să ofere salariile brute mai mari corespunzătoare salariului pe cartea de muncă. Din păcate a devenit normal ca orice facilitate fiscală care a avut scopul iniţial de a încuraja unele categorii active ale populaţie să lucreze ca independenţi, să fie deturnată în defavoarea acestora şi în favoarea patronilor care îi folosesc pe aceşti aşa zişi independenţi. Dar despre aceste aspecte evidente şi dezavantajele lor am scris în articolele anterioare.

Un alt aspect mai puţin evident este ingineria financiară prin care se pot scoate foarte uşor din veniturile şi contabilitatea firmei evazioniste orice sume de bani la negru, fără a plăti nici un fel de impozit pentru aceste sume.

After two years of repatriation (and culture shock)

[English translation of previous article.] It seems that two years of repatriation passed quickly, and after all sorts of experiences and complaints, some contained in the below articles, some friends and acquaintances asked me (just as I asked myself in first article) if still, the decision to repatriate was good or not.

Although in those two years more or less pleasant things happened, still the advantages of being home prevail to the other disadvantages. Reasons to live in one place or another are numerous and different for each individual or family, so probably makes no sense to detail my personal reasons to live in Romania. But shortly it is about living close to family, relatives and friends, classic kindergarten and school for children (instead of foreign ones), the holiday house in a mountain village and how it disconnect me from the city life, etc.. Other aspects of social life has changed much in Romania, and although I met many people who still don’t know that, it is quite possible to live in Romania having very little to do with state institutions, officials, queues, payments counter, etc. 

După doi ani de repatriere (şi şoc cultural)

Se pare că au trecut repede doi ani de la repatriere, şi după tot felul de nemulţumiri şi experienţe, câteva cuprinse în articolele de mai jos, unii prieteni şi cunoştinţe mă întreabă (la fel cum m-am întrebat şi eu în articolul „Decizia de repatriere” scris în urmă cu doi ani) dacă totuşi decizia de repatriere a fost bună sau nu.

Deşi în cei doi ani s-au întâmplat lucruri mai mult sau mai puţin plăcute, totuşi avantajele de a fi acasă primează în faţa celorlalte dezavantaje. Motivele de a trăi într-un loc sau altul sunt multiple şi diferite pentru fiecare individ sau familie în parte, aşadar probabil nu are sens să detaliez motivele mele personale de a trăi în România. Dar pe scurt este vorba de a trăi aproape de familie, rude şi prieteni, grădiniţa şi şcoala clasică a copiilor (în locul celor din străinătate), casa de la ţară într-un sat de munte şi deconectarea de oraş pe care aceasta ţi-o oferă , etc. Alte aspecte ale vieţii sociale s-au schimbat de mult în România, şi chiar dacă am întâlnit multe persoane care încă nu ştiu asta, este foarte posibil să trăieşti în România având de-a face foarte puţin cu instituţiile statului, funcţionari, cozi, plăţi la ghişee, etc.

Sfârşitul contractelor PFA

Desigur că nu pot să nu scriu despre faptul că şi de această dată am avut dreptate (la fel cum voi demonstra pe parcurs pentru toate celelalate afirmaţii din articolele anterioare), şi anume că până la urmă şi cei în măsură să schimbe lucrurile şi-au dat seama că "Foarte mulţi discută de evaziune fiscală, fie pe piaţa produselor, fie pe piaţa muncii (...) Au existat lacune legislative, care au permis utilizarea diverselor sisteme de plată sau circuite de fraudare fiscală în scopul obţinerii de venituri", a adăugat ministrul finanţelor.

Aşadar, în urma modificărilor codului fiscal de la 1 iulie 2010 (orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă…), urmează o perioadă extrem de agitată pentru toate aceste firme care au folosit faimoasele combinaţii carte de mucă plus PFA, sau doar PFA sau alte sisteme, etc., combinaţii care erau total dezavantajoase pentru angajaţi. Desigur că şi angajaţii vor suferi solidar cu angajatorul de această dată,

Băncile şi relaţia cu clientul

Probabil că pe lângă locul de muncă şi relaţia cu angajatorul, o altă sursă majoră de stres în România sunt băncile şi relaţia cu acestea. Mai ales atunci când în această relaţie există şi contractarea unui credit oarecare. Aşa cum era de aşteptat, diferenţele dintre băncile din România şi occident, mai ales cele din Finlanda, sunt enorme. Deşi sediile sunt comparabile cu cele din occident, dacă nu chiar mai luxoase în multe cazuri, modul de lucru şi modul de tratare al clienţilor e aproape dezastruos.

Despre moda contractelor PFA

În Finlanda am lucrat la o singură companie timp de 8 ani. În România, în mai puţin de 2 ani, am ajuns la al 3-lea loc de muncă (sau ocupaţie). Primul loc de muncă a fost la o companie finlandeză şi toată relaţia cu această firmă a fost una absolut profesională. Tot salariul pe cartea de muncă şi relaţiile de muncă în stil occidental. Nimic de reproşat. Chiar şi încheierea colaborării a fost una profesională (nu am fost îndepărtat din firmă în primele 3 zile de preaviz…). Dar a venit criza şi a trebuit să caut alt loc de muncă. La o firmă cu patron român. Şi cu manageri de tipul yes-men... Şi cu aceleaşi chestii care se întâmplă mai peste tot în România… Şi unde credeau că “merge şi aşa”, adică nu contează că una am negociat (mi s-a promis) şi alta s-a întâmplat (după 8 ani în Finlanda – unde singurii oameni mai puţin oneşti sunt dealerii de maşini - eşti tentat să dai încredere oamenilor şi în ceea ce-ţi spun). Şi cu metoda originală românească de a fi angajat la aceeaşi companie cu două tipuri de contracte, cartea de muncă şi PFA.

Reclamaţii

Cred că moda de a reclama sau a protesta împotriva a tot ceea ce ne deranjează nu e prea populară în România. Desigur că sunt foarte mulţi care reclamă şi iau atitudine, dar sunt şi mai mulţi cei care ignoră, spun “lasă că merge şi aşa – noi să fim sănătoşi”, “nu are rost să pierd timpul pentru atâta lucru”, sau pur şi simplu teama (manifestată mai ales la locul de muncă, unde dacă nu eşti de acord cu ceva şi protestezi, chiar şi într-un cerc restrâns, ai toate şansele să fii turnat…).

Circulaţia

Pentru oricine vine sau revine în România după mai mult timp, primul şoc pe care îl are la intrarea în ţară este circulaţia autovehiculelor. Diferenţa între stilul de conducere occidental şi român este enormă. Nu cred că are sens să exemplific această diferenţă, orice şofer care a condus în România şi în străinătate ştie despre ce e vorba. Comparând, chiar dacă şoferii au partea lor de vina, cred că nu ei sunt principalii vinovaţi de această situaţie, la fel cum nu angajaţii ci managementul defectuos e responsabil pentru haosul dintr-o firmă. Haosul de pe şosele, bravarea tinerilor, graba de a fi primul, lipsa de respect, totul ţine de infrastructură şi de organizarea societăţii româneşti în ansamblu.

Înmatricularea unei maşini cumpărată din străinătate

Dintre toate lucrurile pe care a trebuit să le rezolv până în prezent în România, înmatricularea unei maşini pare să ceară maximum de energie şi timp, având cele mai multe taxe de plătit, sedii ale instituţiilor statului de vizitat, dosare de completat şi zile de pierdut. Pe lângă asta, stabilirea domiciliului din străinătate în România, de exemplu, a fost destul de simplă. Poliţia care se ocupă de evidenţa populaţiei pare mult mai avansată şi pusă la punct, făra a pretinde (cerşi) tot felul de taxe la tot felul de instituţii publice. La fel şi crearea PFA (aproape echivalent cu crearea unei firme) a fost destul de simplă, având posibilitatea să o creez online de acasă, fără nici o vizită la registrul comerţului şi având doar 3 taxe de plătit, care s-au putut oricum plăti online prin netbank. Foarte probabil că şi aprobarea construirii unei case să necesite un efort mult mai mare de timp şi financiar (dacă e într-un oraş mare). Se pare că până la urmă efortul birocratic şi financiar pentru a rezolva o problemă depinde de valoarea bunului pe care-l dobândeşti.

Decizia de repatriere

Cred că una dintre cele mai dificile decizii de luat în viaţă este decizia de a te repatria, mai ales atunci când ai petrecut foarte mulţi ani în străinătate. Şi nu cred că e vorba doar de impresia că ai trece de la un standard de viaţă ridicat la un standard de viaţă aşa zis mai scăzut, cu toate problemele cunoscute din România. În mod sigur şi finlandezii sau alţi străini care se vor repatria vor avea aceleaşi probleme de decizie si readaptare. Chiar dacă ei au alte motive de a trăi in România, de exemplu poate sunt aici pentru un venit mult mai mare decât în ţara de origine ca expat (cam de 1.5 ori salariul brut sau de 2 ori salariul net din ţara de origine, plus încă pe atât beneficiile), tot vor trebui să facă faţă şocului cultural (şi financiar) la întoarcere.

Despre şocul cultural şi readaptare

Scria într-un articol recent că dacă trăieşti mai mult de 10 ani în străinătate, mai bine rămâi acolo definitiv deoarece nu te mai poţi readapta în Romania. Cred că articolul are dreptate într-o oarecare măsură, dar depinde foarte mult de puterea de adaptare a fiecăruia. Omul este o fiinţă adaptabilă, şi dacă-ţi acorzi timp suficient probabil te poţi obişnui cu orice situaţie considerată normală [de către majoritate]. Conform wikipedia şi altor surse, şocul cultural care apare la relocarea în altă ţară constă în 3 faze. Prima fază este numită luna de miere, fază în care diferenţele dintre cele două culturi sunt văzute într-o lumină romantică (ex. îţi place ceea ce e nou şi diferit cum ar fi peisajele, clădirile, circulaţia, drumurile, oamenii, etc.). În a doua fază numită de negociere, diferenţele dintre cele două culturi de cele mai multe ori creează anxietate şi depresie (ex. îţi lipsesc prietenii, rudele, mâncarea de acasă, peisajele, oamenii, limbajul, etc.) şi depui eforturi să te adaptezi mediului în care trăieşti.