Despre şocul cultural şi readaptare

Scria într-un articol recent că dacă trăieşti mai mult de 10 ani în străinătate, mai bine rămâi acolo definitiv deoarece nu te mai poţi readapta în Romania. Cred că articolul are dreptate într-o oarecare măsură, dar depinde foarte mult de puterea de adaptare a fiecăruia. Omul este o fiinţă adaptabilă, şi dacă-ţi acorzi timp suficient probabil te poţi obişnui cu orice situaţie considerată normală [de către majoritate]. Conform wikipedia şi altor surse, şocul cultural care apare la relocarea în altă ţară constă în 3 faze. Prima fază este numită luna de miere, fază în care diferenţele dintre cele două culturi sunt văzute într-o lumină romantică (ex. îţi place ceea ce e nou şi diferit cum ar fi peisajele, clădirile, circulaţia, drumurile, oamenii, etc.). În a doua fază numită de negociere, diferenţele dintre cele două culturi de cele mai multe ori creează anxietate şi depresie (ex. îţi lipsesc prietenii, rudele, mâncarea de acasă, peisajele, oamenii, limbajul, etc.) şi depui eforturi să te adaptezi mediului în care trăieşti.
A treia fază este ajustarea la noua cultură, diferenţele dintre cele doua culturi nu mai sunt atât de evidente şi esti preocupat mai mult de viaţa (din nou banală) de zi cu zi, conform modului de viaţă local. La reîntoarcerea în ţara natală trebuie să faci faţă aceluiaşi şoc cultural şi cele trei faze de readaptare se repetă. Interesant de remarcat faptul că e posibil să rămâi foarte mulţi ani, dacă nu permanent în faza a doua, de negociere, şi să nu te poţi integra niciodată în noua cultură. De asemenea, conform aceloraşi studii există trei tipuri de expatriaţi sau străini într-o ţară şi anume: 60% resping categoric noua cultură şi se izolează total, 10% se integrează perfect şi de obicei rămân pentru totdeauna în ţara de adopţie, iar 30% se intergrează parţial în noua cultură, în acelaşi timp păstrând o parte din cultura proprie, numiţi cosmopolitani. Aceştia din urmă se pot adapta pentru o perioadă de timp limitată în orice cultură.

Personal, după 8 ani petrecuţi în Finlanda, nu aş putea spune că am trecut de faza de negociere. Nu ştiu dacă e o problema de caracter sau o problemă a felului de a fi al finlandezilor, cert este că m-am opus în permanenţă faptului de a fi asimilat complet culturii în care trăiam în ideea că oricum nu voi rămane permanent acolo. Nu m-am considerat niciodată emigrant, mai degrabă un om liber să-mi aleg locul unde vreau să trăiesc în Europa. Totuşi am acceptat foarte multe obiceiuri şi un anumit mod de viaţă local, păstrând în acelaşi timp o parte din cultura natală, astfel încât mă consider mai degrabă din categoria cosmopolitan. Foarte mulţi prieteni şi cunoştinţe au plănuit că vor rămâne doar un anumit timp în Finlanda, urmând ca în viitor să se reîntoarcă. Între timp copiii au început grădiniţa, apoi şcoala, au trecut de faza de negociere şi nu mai sunt convinşi, sau chiar e imposibil să se mai întoarcă.

Eu totuşi am decis să mă întorc, iar acum, dupa un an petrecut în România, cred că am trecut de faza lunii de miere, dar în mod sigur nu am trecut de faza de negociere. Dar asta nu înseamnă că regret decizia de repatriere, din contră, sunt mulţumit că pot să fac şi altceva în timpul liber decât să merg la cumpărături (care este ocupaţia principală în orice cultura vestică). Momentan sunt decis să resping tot ceea ce cred că nu e în regulă şi ceea ce cred că nu aşa ar trebui să fie în modul nostru de viaţă. Motivul principal al existenţei acestui jurnal online este de a compara, respinge, critica şi comenta toate aceste lucruri care merg prost, şi mai ales de a propune soluţii viabile, atâta timp cât încă nu am ajuns în faza a treia a şocului cultural, cel de ajustare la noul mod de viaţă din Romania.