miercuri, 22 aprilie 2009

Decizia de repatriere

Cred că una dintre cele mai dificile decizii de luat în viaţă este decizia de a te repatria, mai ales atunci când ai petrecut foarte mulţi ani în străinătate. Şi nu cred că e vorba doar de impresia că ai trece de la un standard de viaţă ridicat la un standard de viaţă aşa zis mai scăzut, cu toate problemele cunoscute din România. În mod sigur şi finlandezii sau alţi străini care se vor repatria vor avea aceleaşi probleme de decizie si readaptare. Chiar dacă ei au alte motive de a trăi in România, de exemplu poate sunt aici pentru un venit mult mai mare decât în ţara de origine ca expat (cam de 1.5 ori salariul brut sau de 2 ori salariul net din ţara de origine, plus încă pe atât beneficiile), tot vor trebui să facă faţă şocului cultural (şi financiar) la întoarcere.
Nu-mi amintesc de nici o altă decizie la fel de grea pe care am luat-o la un moment dat în viaţă. Şi decizia de a pleca în Finlanda în anul 2000 a fost dificilă, deoarece era o ţară necunoscută şi nu-mi dădea atunci impresia că ar fi la fel de dezvoltată comparativ cu alte ţări occidentale (datorită ideilor preconcepute pe care le avem despre lucrurile necunoscute). Totuşi atunci motivele de relocare au fost financiare, profesionale şi de libertate. Financiare deoarece salariul pe un an în România era mai mic decât cel pe o lună în Finlanda, profesionale deoarece nu învăţam nimic nou la locul de muncă iar de libertate deoarece mai erau de aşteptat vreo şapte ani până aveam dreptul de a călători liber în Europa. După un timp toate aceste motive de a rămâne în continuare în străinatate au dispărut, şi natural, gândul de a reveni în ţara natală a început să persiste tot mai mult.

Între decizia de repatriere şi concretizarea repatrierii e o cale destul de lungă. E uşor de imaginat că în practică procesul e unul foarte complex, mult mai complex ca la plecare şi anume: care să fie următorul loc de muncă, cum să negociezi şi să semnezi un contract de muncă solid de la distanţă, ce faci cu perioada de probă, cum şi când te muţi efectiv, ce garanţii ai că o să-ţi placă noul loc de muncă într-un loc practic necunoscut sau că nu eşti concediat după o lună sau după şase luni, unde să locuieşti, să aduci sau nu toate bunurile acumulate în străinătate sau doar o parte, lichidarea tuturor contractelor din străinatate (asigurări, telefon, cablu, internet, electricitate, chirie, taxe, asigurări sociale, etc.). La plecare am fost singur împreună cu o valiza de 20 kg, la reîntoarcere am venit cu o familie întreagă cu doi copii şi un tir de bunuri personale, pentru a avea măcar o parte din ambientul din Finlanda. Dar pană la urma toate aceste probleme s-au rezolvat (unele într-un mod mai plăcut, altele mai puţin plăcut), şi încetul cu încetul devin istorie. Dacă decizia de repatriere a fost bună sau nu, numai timpul poate să spună. Deciziile mari au nevoie de un timp de gândire, dar dacă nu există şi un dram de nebunie şi o dorinţă de asumare a riscului, nu se vor realiza niciodată...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu