joi, 24 iunie 2010

Sfârşitul contractelor PFA

Desigur că nu pot să nu scriu despre faptul că şi de această dată am avut dreptate (la fel cum voi demonstra pe parcurs pentru toate celelalate afirmaţii din articolele anterioare), şi anume că până la urmă şi cei în măsură să schimbe lucrurile şi-au dat seama că "Foarte mulţi discută de evaziune fiscală, fie pe piaţa produselor, fie pe piaţa muncii (...) Au existat lacune legislative, care au permis utilizarea diverselor sisteme de plată sau circuite de fraudare fiscală în scopul obţinerii de venituri", a adăugat ministrul finanţelor.

Aşadar, în urma modificărilor codului fiscal de la 1 iulie 2010 (orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă…), urmează o perioadă extrem de agitată pentru toate aceste firme care au folosit faimoasele combinaţii carte de mucă plus PFA, sau doar PFA sau alte sisteme, etc., combinaţii care erau total dezavantajoase pentru angajaţi. Desigur că şi angajaţii vor suferi solidar cu angajatorul de această dată,
iar la unele firme cărora nu le pasă de lege va reveni la modă plata la negru, practicata în trecut, înaintea modei PFA. Sau poate se lucrează intens în aceste zile pentru a inventa noi sisteme de plată, deoarece nici o lege nu este perfectă.

Şi în plus era şi concurenţa neloială faţă de companiile serioase care au înţeles să nu practice astfel de metode incorecte chiar dacă erau legale. Deşi până la urmă există şi corporaţii cu site-uri locale (ex. un mare producător de telefoane mobile) care au practicat metoda indirect, prin intermediul firmelor de subcontractori pe care le folosesc (ex. Soft.). Astfel, corporaţia respectivă, în loc să folosească direct metoda PFA, foloseşte on-site angajaţii celeilalte firme care oferă subcontractorii şi care nu are astfel de complexe. Astfel corporaţia respectivă apare curată, deşi un procent însemnat din forţa de muncă (30%-40%) este plătită prin sistemul PFA (în viitor plătită la negru) de către o altă firmă. Interesant.

Dar să urmărim cu interes care va fi mutarea acestor firme cu angajaţi PFA, ce vor face în continuare, şi ce portiţe de evaziune vor descoperi mai departe. Pentru început sugerez să fie studiată varianta contractelor de prestări servicii cu o companie din Creta şi detaşarea “angajatului PFA” român din Creta în România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu